Ana Popescu lucra la o farmacie non-stop. Dimineața, după tură, a mers la bunica ei. Acasă nu o aștepta nimeni. Soțul ei, Mihai Ionescu, era încă în spital. Ajunsese acolo cu o pneumonie bilaterală. Pneumonia, slavă Domnului, fusese tratată și se pregătea de externare, dar apoi a făcut o criză de apendicită. Ieri fusese operat.
Bunica s-a bucurat nespus să-și vadă nepoata:
— Inima mea simțea că vei trece pe la mine. Și clătite am copt dis-de-dimineață. Hai, dezbracă-te, spală-te pe mâini și vino la masă!
Bunica era singura rudă apropiată, în afară de soțul Anei. Mama ei murise când Ana era în primul an de colegiu.
Mama se luptase mulți ani cu cancerul. Tatăl ei nu-l cunoscuse niciodată. Din frânturi de conversații ale adulților înțelesese doar că mama avusese în tinerețe o mare și luminoasă iubire, care se sfârșise odată cu nașterea ei.
S-o întrebe direct pe mamă sau pe bunică nu avusese niciodată curaj; iar adevărul e că Ana nu se simțise niciodată nefericită din cauza absenței tatălui.
Trăiseră bine și liniștit împreună cu mama ei. Mama lucra la școală ca profesoară de engleză și făcea meditații particulare. Din punct de vedere material, fata nu simțise lipsuri niciodată: mama și bunica o iubeau mult și îi ofereau tot ce avea nevoie.
Bunica rămăsese văduvă devreme și nu se mai recăsătorise niciodată; toată viața ei se învârtea în jurul fiicei, iar mai târziu al nepoatei.
Mama visase ca fiica sa devină medic. Dar boala îi spulberase toate planurile: știa că îi mai rămânea puțin timp și că bunica singură n-ar fi putut susține ani lungi de facultate la medicină pentru Ana; așa că fata intrase la colegiul farmaceutic.
Nepoata mânca cu poftă clătitele cu dulceață de zmeură, iar bunica îi cerceta atent cizmele:
— Vai de ele cizmele tale! Se destramă complet… Soțul ticălos nu-ți dă bani pentru unele noi?
— Cred că le mai port sezonul ăsta… Vine primăvara curând și voi putea merge în adidași. Știi bine cât e Bogdan Stoica de scrupulos când vine vorba de cheltuieli… Eu mănânc foarte economicos cât timp el e internat, dar am cheltuit mult pe pachetele pentru el: fructe, sucuri și alte bunătăți… A trebuit să cumpăr și câteva medicamente… Din salariu aproape nimic nu mi-a rămas — răspunse Ana oftând adânc.
Bunica urcă pe un scaun până la dulapurile din podină și a coborât două pungi mari. Din prima scoase niște cizme care fuseseră ale mamei Anei:
— Uite-le! Aproape noi! Ioana Radu nici n-a apucat să le poarte prea mult… Piele moale, sunt călduroase… E drept că n-au toc, dar asta-i chiar mai bine — piciorului îi va fi mai comod! Încearcă-le! Trebuie să-ți vină perfect — a spus ea mulțumită.
Și într-adevăr cizmele erau exact măsura Anei Popescu. Din cealaltă pungă bunica scoase o rochie și un pulover:
— Rochia asta mama ta a adus-o din Prejmer când fusese într-o vizită la prietena ei acolo.