Puloverul era lucrat chiar de ea, o adevărată meșteriță. „Ia-l și poartă-l. Te-ai învechit de tot cu zgârcitul tău de soț. De șapte ani trăiți împreună. Spune-mi, ce ți-a cumpărat în toți acești ani? Nimic nu ți-a cumpărat”, își răspunse singură bunica.
— Nu înțeleg de ce el dispune de bani? Ești tu cumva fără minte? Îți dai salariul pe mâna lui, iar el tot se plânge că nu sunt bani. Până acum e un mare secret cât câștigă el, nimeni nu știe!
La Maria Petrescu ginerele e buldozerist pe șantier și ea spune că buldozeriștii câștigă bine, peste o sută de mii. În fiecare an merg cu copiii în Mamaia să se odihnească, își permit asta.
Iar voi nici copii nu aveți, nici măcar un pisoi n-a vrut zgârcitul tău să-ți lase să iei, că vezi Doamne se duc prea mulți bani pe mâncare pentru pisici și nisip igienic. Pfui pe el! — izbucni supărată bunica.
— Bunico, știi bine că eu m-am măritat la 19 ani. Niciodată nu m-am ocupat de gospodărie, iar Bogdan Stoica e mai mare cu opt ani decât mine. El a preluat toate grijile și cheltuielile asupra lui — și asta e bine! Eu n-am nicio bătaie de cap: el face cumpărăturile, plătește chiria la apartament, are grijă de mașină și chiar pune ceva bani deoparte. Ai uitat că ne-am luat mașină? Chiar dacă e la mâna a doua, e foarte bună!
Bogdan Stoica strânge o plasă de siguranță financiară și atunci voi putea să-ți dărui un nepot sau o nepoată. Doar că acea plasă se adună foarte încet… — încheie trist Ana Popescu.
— Dar ai uitat că pentru mașină am dat toată pensia ta acumulată după mama ta? Din banii lui a pus foarte puțin — adaugă bunica tăios.
Ana Popescu a înțeles că bunica pornise din nou placa ei preferată și era timpul să plece. Își luă rămas-bun, a ridicat pachetul cu lucruri și a plecat acasă cu autobuzul.
Mașina soțului stătea în curte. Ana ar fi vrut să învețe să conducă, dar Bogdan Stoica s-a opus: „Ne ajunge un șofer în familie; oricum lecțiile costă acum o avere și nici nu-i sigur că vei lua examenul pentru permis.”
Ajunsă acasă după schimbul de noapte, Ana s-a întins să doarmă, dar discuția cu bunica îi trezise din nou îndoielile. În adâncul sufletului simțea că viața lor de familie nu era tocmai firească.
Nu mai era demult fata aceea tânără, timidă și sfioasă care s-a îndrăgostit nebunește de primul băiat care i-a dat atenție.
Ana mereu se considerase urâtică: slăbuță, lipsită de stridență, nesigură pe sine și purtând ochelari… cine s-ar fi uitat la ea?
Dar s-a uitat Mihai Ionescu — cel cu care a făcut cunoștință prin colega ei Elena Gheorghe. Amândoi erau din același sat natal. Ana nici n-apucase bine să lege prietenie cu Mihai Ionescu…
— Cât mai avem să ne tot învârtim așa? Eu stau cu chirie și dau banii aiurea, iar tu singură într-un apartament cu două camere… Hai să ne căsătorim! — i-a propus el atunci hotărât.