— Mamă, ți-am spus totul ieri. Nu mai intri în casa noastră fără invitație. Și invitația nu va exista până nu îți ceri scuze de la Ioana Ionescu și nu despăgubești paguba.
— Paguba? Care pagubă? Pentru că am făcut curat?
— Pentru că i-ai distrus munca. Ai distrus-o intenționat.
Mariana Georgescu a izbucnit în plâns:
— Eu sunt mama ta! Eu te-am născut! Te-am crescut!
— Și îți sunt recunoscător pentru asta. Dar asta nu-ți dă dreptul să-mi distrugi familia.
— Ea nu e familia ta!
— Ea este soția mea. Și dacă nu poți accepta asta, atunci nu mai avem ce discuta.
El i-a luat mâna Ioanei Ionescu și au trecut pe lângă Mariana Georgescu, care rămăsese împietrită, intrând în bloc.
Toată ziua au refăcut proiectul. Andrei Popescu scana fragmentele salvate, iar Ioana Ionescu redesena părțile stricate. Spre seară, jumătate din muncă era deja gata.
De afară s-a auzit gălăgie. Mariana Georgescu stătea în curte și se tânguia tare, adresându-se vecinilor:
— Oameni buni! Fiul meu și-a dat afară mama din casă! Soția lui l-a întors împotriva mea! Ajutați-mă!
Câțiva curioși s-au aplecat la ferestre. Andrei Popescu a ieșit pe balcon:
— Mamă, termină spectacolul ăsta. Du-te acasă.
— Nu plec până nu-ți revii la rațiune!
El s-a întors în apartament, a luat telefonul și a format un număr:
— Lidia Iliescu? Sunt Andrei… Veniți după mama, vă rog frumos. Se poartă ciudat… Da, din nou… Mulțumesc mult.
După o jumătate de oră a venit mătușa lui și a dus-o pe Mariana Georgescu plângând cu sughițuri.
Au lucrat toată noaptea la proiect. Dimineața era gata — nu perfect, dar suficient de bun pentru prezentare.
— Mulțumesc, — a spus Ioana Ionescu privind lucrarea finalizată. — Nu credeam că ești capabil de asta.
— Nici eu nu credeam… Dar știi ceva? Mi-a plăcut să lucrez cu tine, să creăm ceva împreună.
— Chiar dacă ai fost nevoit să alegi între mine și mama ta?
— Mai ales de aceea… Pentru că am făcut în sfârșit alegerea corectă.
Prezentarea a decurs cu succes, iar Ioana Ionescu a primit o promovare la serviciu. Mariana Georgescu încă o lună a încercat să ajungă la fiul ei — suna de pe numere diferite, venea sub geamuri, scria scrisori pline de lacrimi. Dar Andrei Popescu rezista ferm: schimbase yalele, instalase videointerfon și rugase portărița să n-o lase să intre în bloc fără permisiunea lui.
După trei luni Mariana Georgescu i-a trimis un mesaj scurt: „Iartă-mă”. Atât — fără justificări sau manipulări suplimentare.
Andrei i-a arătat mesajul Ioanei Ionescu:
— Ce părere ai?
— E prea devreme… S-o mai lăsăm să reflecteze puțin… Dacă peste șase luni își cere scuze sincer — vom vedea atunci…
— Și dacă n-o face?
— Atunci n-a fost să fie… Andrei, eu nu sunt un monstru… Sunt gata s-o iert… Dar numai dacă va înțelege cu adevărat că a greșit… Nu doar ca să-și recapete controlul asupra ta…
A trecut un an… Mariana Georgescu i-a scris o scrisoare lungă cu scuze… A recunoscut că îi era teamă să-și piardă fiul… Ceea ce simțea era gelozie față de soția lui… Și acum pricepea că aproape îl pierduse tocmai din cauza acestei gelozii…
Ioana Ionescu a citit scrisoarea și a spus:
— Invit-o la ceai… Dar atenționeaz-o clar: un singur pas greșit sau un singur cuvânt nepotrivit — și pleacă definitiv din viața noastră…
Întâlnirea a fost tensionată dar pașnică… Mariana Georgescu s-a purtat reținut… chiar i-a adus Ioanei cadou — un set profesional de creioane pentru desen…
— Eu… chiar regret mult…, a spus ea evitând privirea nurorii sale… Am greșit față de voi…
A fost începutul… Greu…, dureros…, dar totuși începutul unei reconcilieri… Încrederea n-a revenit imediat — au trebuit ani pentru asta… Însă ceea ce conta cel mai mult fusese deja realizat: granițele erau stabilite…, alegerea fusese făcută…, familia fusese salvată…
Iar în biroul Ioanei Ionescu atârna într-o ramă chiar acea prezentare pătată cu cafea și refăcută fragment cu fragment…, ca o amintire că orice distrugere poate fi reparată atunci când ai alături pe cineva dispus să lupte pentru tine… Și pentru voi doi împreună…