— Desigur, o să fac o plăcintă.
— Super! Cea ta celebră, cu mere?
— Bineînțeles. Ea a zâmbit, a încheiat convorbirea și a deschis agenda. Programul era încărcat: dimineața — piscină, la prânz — întâlnirea clubului de carte, seara — Vlad și Maria. A trecut cu degetul peste pagini — toată săptămâna era planificată. Cursuri de pictură, întâlniri cu prietenele, excursie la Cluj-Napoca în weekendul următor. Viața ei se umpluse de evenimente, oameni, impresii. Nu mai aștepta — acționa.
Sunetul soneriei. Elena s-a mirat — era prea devreme pentru musafiri. A deschis ușa — pe prag stătea Andrei cu o cutie în mâini.
— Salut, — a spus el. — Trecând prin zonă… m-am gândit să-ți aduc ceva ce am găsit.
Ea l-a poftit înăuntru. Arăta mai bine decât data trecută. Mai îngrijit, mai liniștit.
— Albume foto vechi, — a explicat el punând cutia pe masă. — M-am gândit că poate ai vrea să le păstrezi.
— Mulțumesc, — a dat din cap Elena. — Vrei un ceai?
— Dacă nu te grăbești undeva.
— Am o jumătate de oră liberă, — a pus ea fierbătorul la treabă.
S-au așezat unul în fața celuilalt. Ce ciudat — cândva cei mai apropiați oameni și acum aproape străini.
— Tu cum ești? — a întrebat el.
— Bine. Chiar bine, — ea a zâmbit. — Și tu?
— Merg înainte, — el a tăcut puțin. — Mi-am găsit un job mai bun. Închiriez un apartament mai aproape de centru.
— Asta e bine.
— Vlad mi-a spus că ai acum o grămadă de pasiuni noi.
— Da, am descoperit multe lucruri despre mine însămi, — i-a turnat ceaiul Elena. — Știi… mi-am dat seama că înainte trăiam doar pentru interesele voastre. Dar eu am și ale mele.
Andrei s-a jucat cu ceasca între palme.
— Elena… voiam să te întreb…
— Ce anume?
— Tu… nu te-ai gândit… poate că am putea…
— Nu, Andrei, — l-a întrerupt ea blând dar ferm. — N-am putea.
El a oftat și a dat din cap aprobator.
— Înțeleg… Doar am întrebat…
După ce el a plecat, Elena s-a întors la fereastră. L-a privit cum merge spre mașină – cocoșat puțin, îmbătrânit vizibil. Nu-i părea rău pentru el. Pur și simplu îl lăsase să plece din viața ei complet.
Seara au venit Vlad și Maria – strălucitori și fericiți.
— Mamă! Ne-am hotărât să ne căsătorim! – izbucni fiul chiar din prag.
Elena i-a îmbrățisat pe amândoi cu dragoste sinceră:
— E minunat! Sunt atât de fericită pentru voi!
Stau la masă împreună mâncând plăcintă și discutau despre nuntă. Maria îl ținea pe Vlad de mână; se priveau mereu din ochi în ochi cu tandrețe adevărata iubire – nu obișnuință sau dependență emoțională…
– Tata știe? – întrebă Vlad
– Încã nu… Ai să-i spui tu?
– Da… desigur… – făcu o pauză scurtã – Știi mamã… mă bucur cã n-ai devenit… adică…
– Ce anume?
– O femeie amarâtã şi rănită… Ai devenit mai puternică… Mai fericitã…
Elena zâmbi cald:
– Şi eu sunt uimitã uneori… Cine-ar fi crezut? La cincizeci şi patru de ani viaţa abia începe…
Dupã plecarea lor s-a aşezat în fotoliul preferat şi a deschis albumul adus de Andrei: fotografii din tinereţe; nunta; primii ani împreunã; micul Vlad; vacanţa la mare… Atâtea momente frumoase…
Nu regreta nimic: nici cei treizeci de ani de cãsnicie – i-au dãruit un fiu minunat şi multe amintiri preţioase; nici despărţirea – i-a oferit libertatea şi şansa sã se redescopere pe sine însăşi…
Elena închise albumul şi merse spre oglindǎ: din reflexie o privea o femeie frumoasǎ şi sigurǎ pe sine cu ochi luminoşi – o femeie care nu se mai teme de singurătate; care nu trǎieşte prin alţii; care nu mai cautǎ aprobare…
– Îţi mulţumesc… – şopti ea propriei reflecţii – Pentru cǎ n-ai renunţat…
A zâmbit şi începu sǎ-şi pregǎteascǎ geanta pentru piscina de mâine dimineaţă: atâtea lucruri interesante o aşteptau înainte… Noua ei viaţă abia începea!
Prieteni dragi, dați like și abonați-vӑ la canalul meu – urmează multe povești captivante și emoționante!