Ana a intrat în scară, și-a scuturat zăpada de pe cizme bătând din tălpi și și-a dat jos mănușa ca să-și șteargă lacrima de pe obraz. Apoi a început să urce încet scările.
Era 30 decembrie. Mâine e Revelionul, dar în portofelul ei, cum se spune, bate vântul. De fapt, despre ce portofel mai vorbim? Nici portofel, nici geantă nu mai are — cea veche s-a rupt în vară și pentru una nouă nu s-au găsit bani. Banii sunt un lucru ciudat: oricât te-ai strădui, nu ajung niciodată.
Și când privești fețele zâmbitoare de pe panourile publicitare, ai impresia că toți ceilalți o duc bine. Parcă toți sunt fericiți — își permit chiar și sticluțe scumpe de parfum care costă cât venitul lunar al Anei. Unde e dreptatea?
Mâine e sărbătoare și poate că ar trebui să se bucure de comanda neașteptată pentru curățenie. Cum altfel? Toți ceilalți curățători erau ocupați, iar ei i-a surâs norocul. Desigur că a acceptat, deși pentru asta a trebuit să sară peste cursul de la colegiu.
Și cu siguranță severa Elena Popescu îi va scoate ochii la sesiune pentru asta. Nu pierdea nicio ocazie să facă observații și, culmea, tocmai orele ei le rata Ana cel mai des. Universul parcă nu voia deloc să-i ușureze viața.
Cu doar un an în urmă, Ana — care avea atunci nouăsprezece ani — și sora ei de șase ani au rămas brusc fără mamă. Tatăl lor dispăruse demult; mama spunea mereu că „a plecat după steaua țigăncii nomade”. Iar acum plecase și mama spre o stea — una din care nu mai există cale de întoarcere.
Anei îi mai rămânea un an și jumătate până la diplomă, iar Maria se pregătea să meargă la școală. Ana a decis cu curaj că va face față tuturor greutăților — era majoră până la urmă. Dar n-a luat în calcul faptul că nu avea experiență în gospodărire: de la cumpărăturile banale până la repararea unui robinet stricat. Că trebuie să-și planifice ziua astfel încât să apuce s-o ia pe surioară din grădiniță, să scrie referatul pentru colegiu, să cumpere alimentele necesare, să vorbească cu instalatorul și totodată să spele palierul blocului — fiindcă în vechiul lor apartament încă se păstrează astfel de reguli…
Pe scurt: viața adultului s-a dovedit mult mai complicată, costisitoare și plină de probleme decât adolescența sub aripa mamei. Uneori reușea cât de cât să împartă banii chibzuit, dar adesea o cheltuială neprevăzută dărâma tot echilibrul fragil lăsând o gaură greu de acoperit.
Ana a început să caute slujbe suplimentare dar nimeni nu prea o aștepta cu brațele deschise. Mai exact: erau dispuși s-o angajeze full-time sau chiar pe ture epuizante de 12 ore într-un depozit al unui marketplace. Dar ea nu-și permitea luxul timpului liber — grija pentru Maria, colegiul și treburile casnice îi ocupau fiecare clipită.
Prima lună din clasa întâi a fost un adevărat coșmar — trebuia s-o duc pe Maria la ora 7:45 dimineața și s-o ia deja la 11:00; fără program prelungit sau alte opțiuni unde s-o lase câteva ore în plus. În plus veneau cheltuielile nesfârșite cu caietele speciale cerute mereu sau contribuțiile către fondul clasei… Ana ajunsese la concluzia că banii dați pentru pregătirea unei fetițe pentru clasa întâi ar fi fost suficienți chiar pentru o nuntă! De parc-ar fi avut ea habar ce presupune o nuntă… când nici timp pentru romantism nu-i rămânea…