— Bună, mamă! — a rostit printre dinți nora, îmbrățișând-o rece. — Am venit să scoatem cartofii.
— Păi Mihai i-a scos deja pe toți și i-a coborât în pivniță, — și se apucă imediat de treburi. — Intrați, haideți! Bem un ceai după drum. Apoi vă pregătesc un prânz gustos.
***
La masă, primul care nu a mai rezistat a fost Andrei:
— Ei bine, nepoate, povestește-ne cum îți merge? Ce planuri ai pentru viitor?
— M-am întors acum trei luni, — începu el privind posomorât pe fereastră. — Că mama a murit știam deja. În apartament locuiesc niște străini. De ce? Unchiule, poți să-mi explici?
— Știi că mama ta în ultima vreme nu se mai ridica din pat? — interveni mătușa. — Eu am avut grijă de ea până la moarte. De aceea ne-a lăsat nouă apartamentul.
— Până la moarte zici că ai avut grijă de ea, Ecaterina? Dar mama a murit la o lună după ce v-a semnat apartamentul.
— La ce vrei să te referi? — izbucni mătușa.
— Nu vreau să spun nimic cu subînțeles. Știu că bea mult și un asemenea sfârșit era destul de previzibil, — Mihai zâmbi amar. — Vă sunt chiar recunoscător că n-ați abandonat-o și nu vă port pică.
— Bine că nu ne porți pică, — dădu mulțumit din cap unchiul.
— Foarte bine că toate chestiunile delicate s-au rezolvat atât de repede, — interveni bunica Elisabeta. — Mihai va locui la mine. E băiat bun și harnic. S-a angajat la ferma noastră și o să aibă grijă de mine, bătrâna.
Ecaterina se încruntă; această întorsătură a lucrurilor clar nu-i convenea, dar nu reuși să spună nimic pe moment. Pur și simplu nu-i venea nimic inteligent în minte.
— Bine atunci, — spuse Mihai ridicându-se de la masă, — mă duc să mai sparg niște lemne.
— Ciprian! Tiberiu! — începu bunica să dea indicații. – Puneți-vă hainele vechi care sunt agățate în șopron și mutați toate lemnele acolo înapoi. Andrei! Ecaterina! Mărul „antonovka” e plin de mere – e timpul să le culegem.