Luați câte vreți cu voi, restul coborâți-le în pivniță, dar numai pe cele întregi. Andrei, am uitat să le spun băieților să încălzească baia. Spune-le tu și ai grijă de ei!
***
Merele erau foarte multe, fructe mari galben-verzui atârnau câte trei-patru pe fiecare creangă. Dar Ecaterina le culegea mecanic, fără tragere de inimă — nu avea capul la mere. Neputându-se abține, l-a întrebat pe soțul ei:
— Și acum ce facem?
— În ce sens?
— Andrei, te prefaci? Mama ta clar nu are de gând să meargă la azil.
— Ce vrei acum? S-o ducem acolo cu forța? — zâmbi el cu o grimasă vinovată.
— Nici nu pare că vrea să moară și nici măcar nu dă semne că ar fi bolnavă. Mai ales că acum Mihai e aici. Trebuie să facem ceva.
— Ecaterina, ce vrei tu să faci? Poate trăiește până la o sută de ani — ai de gând să fii supărată tot timpul ăsta?
***
Până seara au terminat și cu lemnele, și cu merele, și s-au spălat în baie. Mihai a plecat imediat undeva și s-a întors curând cu o fată, spunând tare ca toată lumea să audă:
— Faceți cunoștință! Logodnica mea Mihaela!
Ea s-a aplecat ușor în semn de salut. Mihai i-a prezentat rudele sale și apoi au plecat.
— Mamă, — întrebă imediat Andrei — nepotul meu chiar se însoară?
— Da. Mihaela e o fată bună, harnică.
— Și unde au de gând să locuiască? — interveni imediat Ecaterina cu întrebarea care o frământa cel mai mult.
— Aici vor sta. Alexandru al meu — Elisabeta se întoarse spre icoană — Dumnezeu să-l odihnească! Când a construit casa asta a spus că va fi cuibul nostru de familie și aici vor trăi urmașii noștri. Așa că Mihai va locui aici împreună cu familia lui.
— Și noi? — scăpără involuntar din gura Ecaterinei.
— V-am ajutat să vă luați un apartament cu trei camere și ai luat și apartamentul cumnatei tale. Cred că v-ați primit partea voastră.
***
După o lună, în casa Elisabetei s-a făcut nunta lui Mihai cu Mihaela. Toată lumea era veselă și bucuroasă. Sau… aproape toată lumea!