— Au spus că lui Andrei o să-i fie rău dacă nu-i ajut, — a mărturisit în cele din urmă băiatul.
Andrei a sărit în picioare atât de brusc, încât Ralucăi i s-a părut că o să se urce chiar atunci pe motocicletă și o să gonească să se lămurească cu niște necunoscuți din Vengroasa.
— Așa, — porunci ea. — Amândoi în casă. Imediat!
A trebuit să-l sune pe Sorin și să-i explice despre Cristian și despre cei din Vengroasa. Acesta oftă:
— Ei, Raluca, tu chiar le întreci pe toate! Ai primit-o pe Olga în casă! Ei bine, uite că se poate!
Totodată, a promis că va cerceta situația, dar până atunci le-a interzis tuturor să plece undeva. Și se părea că atât Cristian cât și Andrei au fost de acord, dar seara au povestit totul tatălui lor.
— Pe cine a sunat? — întrebă el amenințător. — Pe neisprăvitul ăla? Acum mi-e clar totul… Ce poate el altceva decât să târască femei prin magazii? Mă descurc eu singur cu toți, ați înțeles? Singur!
Raluca n-a apucat să facă nimic — Paul trânti ușa și plecă.
— Unde s-a dus? — întrebă ea cu voce tremurândă pe fiul ei. — Știi unde s-a dus?
Andrei dădu din cap afirmativ. Deja mașina lui Paul hurui afară, iar Raluca alergă la fereastră ca o pasăre rănită și începu să bată în geamuri de parc-ar fi putut Paul s-o audă.
— Merg după el, — hotărî Andrei. — Nu știe în ce se bagă.
După ce fiul plecă, Raluca îl sună din nou pe Sorin și cu glas stins îl rugă să ajute. Sorin promise și întrerupse imediat apelul.
Abia atunci privirea Ralucăi întâlni ochii lui Cristian. Stătea palid și speriat, cu ochii umezi.
— Tu ești de vină pentru toate! — strigă Raluca. — Numai necazuri aduci! De ce trebuie eu să sufăr așa…
Umerii băiatului căzură, fața i se strânse într-un plâns reținut. Dar oare de ce plânge mereu ca o fetiță?! Raluca se întoarse spre fereastră și rămase acolo până târziu în noapte, până când telefonul sună iar Sorin îi spuse cu un ton scuzător că Paul e la spital cu o rană de cuțit sub coaste și pare-se că are piciorul rupt în două locuri…
***
Paul s-a întors din spital sprijinindu-se în cârje; Andrei îl ajuta la mers. Până atunci fiul renunțase complet la băutură; dormea mai mult acasă și ziua era ocupat cu munca. Într-una dintre zile a adus acasă o fată pe nume Gabriela; zicea că e doar o cunoștință, dar Raluca a simțit imediat: era venită „la prezentare”. Fata i-a plăcut – îndrăzneață dar decent exprimată; povestea că face facultatea la distanță și visează să deschidă o grădiniță privată pentru copii. Atunci Paul încă era internat la spital și Raluca a simțit clar: oricum ar fi fost între ei înainte – primul gând al lui fusese totuși s-o sune.
— Îți dai seama? Bietul nostru băiat are iubită! – îi spuse ea abia stârnindu-și emoția – Frumușică foc! Parc-ar fi scoasă din revistǎ!
Paul părea sincer bucuros că Raluca îi vorbise; chiar râse puțin la telefon înainte de a începe brusc să tușească – starea lui nu-i permitea prea mult entuziasm.
— Ei bine? Cum e fata asta? Povestește-mi! – ceru el nerabdător.
Și Raluca povesti tot ce știa. Apoi îl sunase iar ca să discute despre școala potrivitǎ pentru Cristian – una mai apropiată dar cu un anturaj cam dubios sau alta mai îndepartată dar mai bunǎ (deși acolo cererile financiare erau mari). Dacă l-ar fi dat acolo pe Andrei… cine știe… poate n-ar fi apucat drumul greșelilor…
Când Paul coborî greu din mașină sprijinindu-se de fiu-sǎu, inima Ralucǎi tresări dureros. Au intrat împreunǎ în casǎ ca un fel de creatură ciudată cu trei picioare şi Andrei i-a zis fratelui:
— Faci loc până-n sufragerie!
Raluca nici nu-şi dȃdu seama cum i-au ieşit vorbele:
— Nu mergeţi în sufragerie… mergeţi direct în dormitor… patul e mai comod acolo…
Privirile ei şi ale lui Paul se întâlnirǎ preţ de câteva secunde care parcǎ au ţinut o veşnicie… Ochii bărbatului i s-au umezit; şi gâtlejul Ralucai parcǎ i s-a strâns…
— Ce staţi aşa?! – zise ea apăsat şi cam aspru – Am zis: mergeţi în dormitor!
Cristian deschise larg uşa camerei şi luȃnd pisica care tropotea printre picioarele tuturor îi lǒsǎ înainte pe tatǎl şi fratele lui.
Raluca rămase nemişcatǒ ȋn pragul bucătăriei… Deşi ar fi vrut enorm s-alerge după ei… S-aruncǒ peste pernele lui Paul… Sǒ-i aşeze atent piciorul bandajat…
Deodatǒ simţi cum nişte braţe mici ȋi ȋnconjoarǎ mijlocul… Ceva cald i se lipise de şold…
Se ȋntoarse: era Cristian… O ȋmbrǎţişase tȃcut… Cu capul plecat… Şi respira greu…
Inima Ralucai parcǒ vibra altfel acum… Încet îşi puse palma peste creştetului copilului şi-l mângâie uşor…
— Gata… Tata e-acasā… Totul va fi bine acum…