Larisa Georgescu stătea în fotoliu cu o carte în mână. Nici măcar nu s-a uitat la mine.
— Larisa Georgescu, trebuie să vorbim.
— Despre ce anume? — a întrebat ea, fără să-și ridice privirea din carte.
— Despre faptul că ați atârnat fotografia fostei soții a fiului dumneavoastră în dormitorul nostru.
În cele din urmă, și-a ridicat ochii.
— A, despre asta. Mă gândeam că o să-ți placă. E o amintire.
— O amintire? — am încercat să vorbesc calm. — Despre ce? Despre femeia cu care Paul Radu a divorțat?
— Au fost împreună cinci ani. E parte din viața lui.
— Parte din viața lui trecută, — am subliniat eu. — Acum are o viață nouă. Cu mine.
Larisa Georgescu a închis cartea și a pus-o deoparte.
— Ascultă, fetițo, — a început ea pe un ton cu care probabil certa asistentele neglijente. — O cunosc pe Bianca Popa de mulți ani. A fost nora mea mai mult timp decât ești tu acum soția fiului meu. M-am obișnuit cu ea. Îmi este ca o fiică. Și nu am de gând s-o șterg din viața mea doar pentru că fiul meu s-a hotărât să se însoare cu alta.
— Nimeni nu vă cere s-o ștergeți pe Bianca Popa din viața dumneavoastră, — i-am răspuns eu. — Dar să-i atârnați portretul în camera unde dormim eu și fiul dumneavoastră – asta e prea mult.
— Eu zic că e exact ce trebuie, — a zâmbit ironic soacra mea. — Ca să nu uiți că înaintea ta a fost una mai bună.
Asta era deci… În sfârșit am înțeles motivul antipatiei ei față de mine.
— Nu mă cunoașteți deloc, — i-am spus încet. — Ați decis că sunt „mai rea” încă înainte de a mă cunoaște cu adevărat. Nici măcar la nuntă nu ați venit.
— I-am spus lui Paul Radu că eram răcită, — s-a apărat ea.
— Da, dar știm amândoi că nu era adevărat. Pur și simplu n-ați vrut să veniți, nu-i așa?
M-a privit îndelung, parcă hotărând dacă merită sau nu să-mi răspundă. Apoi a spus:
— Tu ai destrămat familia fiului meu.
Nu-mi venea să cred ce aud.
— Poftim? Ce familie? El și Bianca Popa au divorțat cu un an înainte ca noi să ne cunoaștem!
— Ar fi putut să se împace, — spuse încăpățânată Larisa Georgescu. — Dacă n-ai fi apărut tu.
— Asta ți-a spus Paul Radu? — am simțit cum mi se face frig pe dinăuntru.
— Nu mi-a spus el nimic direct, dar eu știu cum stau lucrurile. Se sunau… se întâlneau…
Se întâlneau? Mi-am adus brusc aminte cum Paul întârziase de câteva ori „la muncă”. Cum răspundea la unele mesaje zâmbind misterios și când îl întrebam cine scrie îmi spunea: „Eh… ceva legat de serviciu.” S-ar putea oare…?
În cameră intrase Paul Radu. După expresia feței lui mi-am dat seama că auzise ultimele vorbe ale mamei sale.
— Mamă, ajunge! — spuse el obosit. — Eu și Bianca Popa nu aveam de gând să ne împăcăm niciodată! Ai inventat totul!
Larisa Georgescu strânse buzele nemulțumită:
— Erați perfecți unul pentru celălalt…
— Nu eram deloc perfecți! Tocmai de aceea am divorțat!
— Din cauza orgoliului tău prostesc! – izbucni soacra mea furioasă.— Bianca Popa greșise o singură dată! Și ce dacă?
M-am uitat când la Paul Radu, când la soacra mea încercând să pricep despre ce vorbesc ei acolo…
— Greșise? – am întrebat nedumerită.
Larisa Georgescu pufni:
– Nu ți-a povestit? Bianca Popa avusese o aventură cu un coleg de serviciu… O singură dată! Și domnul orgolios aici prezent – aruncând o privire spre fiul ei – n-a putut ierta asta! A divorțat! Și apoi te-a cunoscut pe tine…
– Ce dezamăgire… – am oftat eu adânc…
Larisa Georgescu strânse iar buzele:
– Nu fii sarcastică! Nu te prinde bine!
– Și atunci ce ar trebui „să-mi prindă bine”? Să tac și să îndur umilințe? S-o privesc cum afișați portrete ale fostei neveste ale soțului meu chiar în dormitorul nostru?
Paul mi-a pus mâna pe umăr:
– Ioana Popescu… calmează-te…
– Nu, Paul Radu… – i-am dat mâna jos brusc – Timp de două luni am tăcut… Am îndurat… Am încercat s-o fac pe mama ta să mă placă… Și care e rezultatul?! Portretul Biancai Popa atârnând peste patul nostru!
– Ți-am zis deja că-l voi da jos… – îmi reaminti el calm…
– Nu e vorba despre portret… – simțeam lacrimile urcându-mi spre ochi… – E vorba despre faptul că mama ta nu mă acceptă… Și niciodată n-o va face… Iar tu… tu ai ales partea ei…
– N-am ales partea nimănui! – izbucni Paul Radu.– Vreau doar ca toată lumea să trăiască în pace!
– E imposibil să tragi la aceeași barcă cu cineva care te urâște…
– Eu nu te urasc! – tăie scurt Larisa Georgescu.– Pur și simplu nu-mi placi! E mare diferență între cele două lucruri!