Am dus-o pe Bianca la grădiniță, am dat o fugă până la serviciul principal și i-am anunțat că azi plec mai devreme. Șefa, cunoscând situația mea, doar a dat din mână.
— Hai, du-te odată, muncitoare! Meriți.
Până la prânz am terminat treaba și am fugit la Casa de Pensii.
După ce am primit extrasul mult așteptat, m-am gândit să trec pe acasă — să mă schimb înainte de bancă. Totuși, era o zi importantă și voiam să arăt decent.
Pe casa scării m-a izbit un miros cunoscut — colonie de-a lui Bogdan.
„Mi s-a părut”, mi-am zis, dar inima mi-a tresărit trădătoare. Îmi tremurau mâinile când am descuiat ușa.
În apartament se auzea muzică. Din dormitor venea o voce înfundată — vocea lui.
— Roxana, n-o să-ți vină să crezi! Nevasta ascunde bani pe undeva, sunt sigur. Am găsit chitanțele — aproape a achitat apartamentul! Îți dai seama? Și mie mi-a tocat urechile că n-avem bani…
Am încremenit în pragul dormitorului. Bogdan scotocea metodic prin dulapurile mele ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ținând telefonul între umăr și obraz.
— Hai nu te agita! Găsesc banii — și plecăm unde vrei tu. Împărțim apartamentul în două, vând partea mea…
— Nu-i vei găsi, i-am spus calm.
Bogdan a tresărit ca ars și a scăpat telefonul din mână.
— Denisa?! Tu… ce cauți acasă?
— Mai degrabă tu ce cauți acasă? — m-am rezemat de tocul ușii. — Parcă trebuia să se termine delegația ta acum o lună…
— Eu… adică… mi-era dor — a încercat el un zâmbet stângaci. — De fată… de tine…
— Ți-era dor de banii mei ascunși — am ridicat telefonul lui de pe jos. Pe ecran scria: „Roxana ♥”. — Și probabil și de Roxana ți-era dor.
— Denisa, ai înțeles greșit! — Bogdan s-a repezit spre mine să-mi ia telefonul. — E doar o colegă…
— O colegă? — am deschis ostentativ conversația lor. — „Iepurașule, abia aștept să fim împreună”… Draguț. De când ciripești cu „colega”?
Bogdan s-a făcut roșu ca racul.
— Ce faci?! Mă urmărești?! Umbli prin telefonul meu?!
— Ce rost are? Le-ai pus tu singur pe tavă. Apropo: nu mai căuta banii prin casă – nu sunt aici. Tocmai merg la bancă să plătesc ultima rată.
— Ultima?! Adică… apartamentul va fi al nostru?
— Exact. Doar că tu nu mai ai treabă cu el. Fii bun și fă-ți bagajele – du-te la Roxana ta sau la Valentina – oricum ea te apără mereu.
— Ce-ai zis?! – Bogdan s-a apropiat amenințător de mine. – E apartamentul meu! Am dreptul…
— Ai dreptul la jumătate – m-am îndreptat în fața lui – Dar întâi plătește toate datoriile tale. Și îmi compensezi jumătate din plățile făcute în ultimele șase luni. Apoi vorbim despre împărțire.
— Tu ești… – s-a sufocat el de indignare – Eu pe tine…
– Ce pe mine? – am scos telefonul din buzunar – Hai încearcă ceva! N-o să mă supăr deloc – va fi dosar penal pentru tine. Sau poți pleca frumos acum și divorțăm fără scandal…