Soțul a început să se ia de ea, făcea glume jignitoare sau îi reproșa că nu mai are grijă de gospodărie.
— Anca, de ce am plecat azi la muncă cu o cămașă șifonată? Ți-am spus aseară s-o calci!
— Am călcat-o! N-ar fi trebuit să fie șifonată.
— Dar era! Pe tine chiar nu mă pot baza deloc, Anca! Azi m-a tras șeful la răspundere, mi-a zis că dacă adjunctul lui vine așa la serviciu, ce pretenții să mai aibă de la restul angajaților? Cu munca asta a ta nu-ți mai rămâne deloc timp pentru familie. Nu ai grijă nici de copil — Vlad a venit ieri de la grădiniță cu un vânăt pe față!
— Alexandru, copiii se joacă, se mai întâmplă. Poate l-a împins cineva din greșeală.
— Sau poate n-ai fost atentă! — răcni Alexandru. — Tu niciodată n-ai timp, tot timpul ești cu nasul în telefon! Apropo, cu cine tot scrii acolo? Hai dă-mi telefonul!
Certurile dintre Anca și Alexandru deveniseră aproape zilnice. De câteva ori Anca îl surprinsese pe soț vorbind cu o altă femeie — era clar din context:
— Da, sigur că da, am înțeles. Și mie mi-a plăcut! Ai fost minunată ca întotdeauna!
Când observa că soția îl ascultase, Alexandru întrerupea imediat convorbirea și își vărsa nervii pe Anca:
— Ce naiba asculți pe furiș? Chiar n-ai altceva de făcut? Mai bine te-ai apuca odată serios de curățenie prin casă. E atâta praf aici că abia se mai poate respira!
Atitudinea lui față de Nicoleta se schimbase și ea. Căldura și grija dispăruseră complet; Alexandru o certa pentru orice greșeală:
— Ți-ai strâns jucăriile? Hai repede să le strângi! Am zis repede! Aici nu avem menajeră care să-ți facă toate poftele. Ce ți-am promis eu? Un puzzle? Nu-mi amintesc să fi zis asta. Și oricum nu-l meriți! Nu mă asculți niciodată din prima când îți spun ceva. Așa că n-o să primești nimic!
Pe fiul lui natural însă Alexandru continua să-l răsfețe. Pe Anca o durea sufletul pentru Nicoleta: era tot un copil ca și Vlad — atunci de ce unul primea tot iar celuilalt nu i se dădea nimic?
Când Alexandru a ridicat pentru prima dată mâna asupra Nicoletei, Anca a înțeles: acesta era începutul sfârșitului. I-a spus atunci soțului:
— Nu permit astfel de metode în educarea copilului! Alexandru, ce-i cu tine? Te-ai schimbat complet! Nu te mai recunosc!
— Eu sunt stâlpul casei — spuse Alexandru — și toți trebuie să mă ascultați! Până la urmă trăiți în casa mea. Nicoleta a scos capul din jug deja: ieri a luat un patru la matematică. Hai continu-o tu cu mila ta maternist-siroposoasă! Azi e corigentă, mâine rămâne repetentă… iar poimâine vine acasă gravidă la cincisprezece ani?! Trebuie crescut copilul cu strictețe; tu nu-ți faci treaba ca mamă.
*
După încă jumătate de an plin de certuri constante, adevărul i s-a aruncat Ancai drept în față: soțul ei avea o aventură — iar el i-a spus asta direct.
— Nu mai vreau să trăiesc cu tine. Recunosc sincer: m-am plictisit de tine, Anca! M-am săturat și de Nicoleta; dintr-un copil draguț s-a transformat într-un adolescent obraznic care mă scoate din minți. Cu tine nu mai am nimic în comun; nici măcar vorbi normal nu mai putem unul cu altul. Vreau să vă mutați!
— Unde?! — întrebase Anca speriat — Alexandru… unde vrei tu să mergem?
— N-am idee… mergeți unde vreți voi! Parc’aveai o cameruță undeva înainte să ne cunoaștem… du-te acolo dacă vrei! Ia-i pe copii cu tine; eu n-am chef de complicații inutile. O să încerc cât pot să-l ajut pe Vlad… e totuși băiatul meu.
— Ahaaa… deci despre asta e vorba… — zâmbi amar Anca — cine e „minunata”?
— Asta deja nu te privește pe tine, draga mea… — izbucni nervos Alexandru — bagajele le faci cum ți-am zis și gata discuția! Ajunge cât v-am dus în spate atâția ani: și pe tine și pe nesimțita aia micuță a ta… Mama avusese dreptate până la urmă: poţi scoate fata din sat… dar satul din fatǎ…
Anca n-avea gânduri s-o lase baltǎ aşa uşor – şi-a strâns lucrurile şi copiii şi au plecat împreunǎ din casa lui. Din fericire luna curentǎ la grǎdiniţa lui Vlad fusese plătită deja integral înainte.
Anca avea şi un mic fond pus bine – imediat cum reîncepuse serviciul îşi dǎduse camera ei spre închiriere fără sǎ-i spunǎ nimic soţului despre asta.