— Draga mea, trebuie să discut ceva cu tine, — spuse Octavian, strângându-și ușor soția în brațe.
— Desigur, spune. Probabil ai pentru mine o veste plăcută, — răspunse Ioana cu un ton sugestiv, așteptându-se la un cadou sau poate la o surpriză legată de o călătorie.
— Ei bine… — Octavian ezită o clipă, neștiind cum să formuleze mai bine vestea și temându-se de reacția soției. — E într-adevăr o surpriză, dar… nu chiar de genul celor cu care te-ai obișnuit. Peste trei zile vin la noi părinții mei împreună cu Mara. Ea vrea să dea admitere la Facultatea de Istorie și au decis să viziteze capitala cu ocazia asta. Nu stau mult, doar vreo săptămână. Mara va da examenele și apoi se întorc toți acasă…
Octavian nu apucă să termine.
— Ce?! — izbucni Ioana ca și cum s-ar fi ars.
Sări brusc din pat și începu să se plimbe nervos prin cameră.
— Tu glumești, nu-i așa?! — izbucni ea revoltată.
Pe fața ei apărură pete roșii de indignare.
— Eu am stat aici tot anul fără să ies nicăieri, respir praful ăsta și mizeria! Nici nu mai ținem minte când am ieșit ultima dată undeva. Și în loc să mă duci măcar la mare, tu vrei să-i inviți pe părinții tăi? Și pe puștoaica aia pe deasupra?!
— Nu vorbi așa despre sora mea! — se înfurie soțul. — O să mergem unde vrei tu când îmi aprobă concediul la muncă. Dacă ai uitat cumva: banii nu-mi pică din cer! Tu ai renunțat la birou de bunăvoie; eu niciodată nu ți-am interzis să lucrezi! Iar acum te plângi că te plictisești? Cât timp eu trag tare ultimele săptămâni înainte de concediu, las’ că stau ai mei puțin pe aici și îi întâmpini cum se cuvine. Ești o gazdă bună… Hai, nu te supăra!
Octavian îi dărui un pupic pe obraz Ioanei, dar ea se trase brusc înapoi.
— Nu vreau și nici n-am de gând să fac curat după rudele tale. Și nici măcar nu insista! — spuse ea hotărât soțului ei.
— Puiule, n-ai nimic special de făcut. Doar fă pentru ei ce faci oricum zilnic pentru mine. Sunt oameni foarte civilizați… — continuă Octavian s-o convingă cu răbdare aproape eroică.
— N-au mai venit la noi de trei ani și nici n-ar fi venit dacă n-ar fi fost admiterea Marei!
— Știi ceva? M-am săturat până peste cap și aici doar pentru noi doi: gătit, curățenie… De câte ori ți-am cerut s-aduci o menajeră? Dar tu tot eviți subiectul! Uite-te la unghiile mele! Nici manichiura normal n-o mai pot ține din cauza vaselor!
Octavian abia devenise top-manager într-o companie mare acum un an și cumpărase apartamentul; bani pentru personal casnic pur și simplu nu avea momentan.
Ioana însă renunțase complet la muncă odată ce se căsătorise – considera că cel mai important atu al unui bărbat era portofelul lui. Se ocupa doar de sine însăși și făcea cumpărături scumpe – dar stilul acesta de viață începea s-o arunce într-o depresie lentă; iar nervii îi descărca pe bietul soț.
— M-am saturat s-o tot dau cotită cu tine! — spuse Octavian ferm. – De trei ani îți îndeplinesc toate dorințele fără excepție! Sper că poți face măcar una singură pentru mine!
Cu aceste vorbe își luase geanta diplomatului și plecase din casă.
Ioana chiar nu voia scandaluri cu soțul ei – știa prea bine că ar putea pierde tot ce avea dacă exagera –, dar ideea ca acei rude provinciale s-o viziteze… ba chiar ea trebuia sa le servească ceai sau sa strângă masa după ele?… era peste puterile ei!
Femeia tremura numai gândindu-se la asta. Ca să-și descarce stresul (și poate puțin ca răzbunare), luase cardul lui Octavian și plecase direct spre mall hotărâtă „s-o golească”.
Seara promitea a fi interesant: în timp ce Ioana despacheta cumpărăturile făcute în exces, soțul veni acasă obosit după muncă.
— N-am pregătit nimic azi… n-am avut timp… — zise ea neprefacut preocupată.
— Ioana… e-n regulǎ… Iartǎ-mǎ… Am fost cam dur azi-dimineață? Nu se va mai întâmpla… Doar cǎ ai mei chiar trebuie sǎ vinǎ… Uite un mic cadou cǎ rabzi situația asta! — spuse Octavian blând şi-i întinse o cutiuţă catifelată cu încă o pereche nou-nouță de cercei din aur.
Era tactica lui clasicǎ atunci când voia s-o convingǎ pe Ioana sǎ accepte ceva – iar ea deja se obișnuise cu metoda asta…
— Ei bine… fie… eşti iertat… — zâmbi ea şiret şi cochet în timp ce analiza bijuteria cea nouã…
A sosit ziua venirii rudelor lor.