— Ascultă-mă cu atenție, Larisa, — începu Ioana cu un ton glacial. — Nu știu ce i-ai spus fiului tău, dar acum Octavian nu mai vrea nici să vorbească cu mine, nici să trăiască alături de mine. În schimb, ție îți trimite cadouri. Ei bine, îți doresc ca ziua asta să fie cea mai nefericită din viața ta. Să nu ai parte nici de bucurie, nici de somn liniștit, doar probleme! Mă auzi? Doar probleme! — încheind fraza, Ioana strânse telefonul atât de tare încât era cât pe ce să-l spargă.
Larisa rămase uluită. Era totuși aniversarea ei și nu se aștepta la o asemenea cruzime din partea nurorii…
Stăpânindu-și lacrimile, femeia întrerupse apelul fără un cuvânt. După ce se liniști puțin, îl sună pe fiul ei și îi povesti totul.
Când Octavian s-a întors acasă, nu s-a obosit cu politețuri:
— Ioana, – îi spuse direct. — Știu că i-ai stricat ziua de naștere mamei mele. După discuția cu tine i s-a ridicat tensiunea foarte tare. În ultima vreme nu faci decât să-mi faci rău mie și rudelor mele. Între noi nu mai e nimic: nici iubire, nici căldură. Nu știu dacă are rost să mai trăim împreună.
— Dar dragule… iartă-mă… m-am lăsat dusă de val… — răspunse Ioana realizând că ea însăși distruge totul.
— Poate că da — îi zise el sec. — Dar nu pot să mă împac atât de ușor și repede cu tine. Ascultă-mă bine: începând de azi vei locui în camera pentru oaspeți pentru că nu vreau să mai dorm în același pat cu tine.
Nu mai trebuie să gătești pentru mine sau să faci curat.
Până la urmă nu ești menajeră. N-o să angajez pe nimeni; o să mănânc la cafenea și pot face curățenie singur în camera mea. Nu mi se pare rușinos și nici ceva demn doar de provinciali. Vom trăi sub același acoperiș ca doi vecini, nu ca soț și soție. Dacă voi dori vreodată să mă întorc la tine, îți voi spune eu însumi asta. Dar dacă n-o voi dori… îmi pare rău… vom face actele cum trebuie și ne vom despărți oficial. Asta e tot. Nu te apropia de mine.
Ioana era îngrozită; știa că ea stricase totul singură. În adâncul sufletului îl iubea pe Octavian – doar că iubirea ei pentru o viață luxoasă fusese mult mai puternică.
Conștientizând ce făcuse, femeia încercase din răsputeri să repare lucrurile: îi pregătise cine romantice soțului ei în mod regulat, făcea toate treburile casei impecabil, își schimba coafura și hainele ca să-i atragă atenția; se straduia din răsputeri să-i intre în voie și chiar îi cumpărase cadouri din banii proprii.
Dar parcă ceva se rupsese definitiv în mintea lui Octavian: vedea că soția lui încerca sincer să repare lucrurile – doar că el pur și simplu nu simțea dorința de a se întoarce la ea.
Au locuit ca niște vecini timp de jumătate de an până când într-o zi a venit o noua angajată la firma unde lucra Octavian – o chema Diana.
Tânăra femeie trecuse recent printr-un divorț dificil și avea o situație complicată: locuia într-un apartament închiriat și trebuia mereu să se abțină de la orice cheltuială inutilă; dar era optimistă din fire și foarte ușor abordabilă.
Octavian admira independența noii sale cunoștințe – ambiția ei sincer exprimată de a reuși prin propriile forțe și refuzul categoric al oricărei dependențe față de altcineva îl impresionau profund.
Fără măcar să-și dea seama cum s-a întâmplat exact, începu treptat s-o placă tot mai mult pe Diana; petreceau mult timp împreună iar într-o zi ea i-a mărturisit deschis:
— Îmi ești drag… dar n-aș putea niciodată avea o relație cu un bărbat însurat…
După multe frământări interioare Octavian luase decizia finala: ținând-o pe Diana de mână a adus-o acasă pentru a-și schimba viața odată pentru totdeauna.
— Ioana… n-am vrut vreodată sa-ți fac rău… — spuse el când fosta lui soție rămase împietritã în prag ținând un decantor în mâini şi privind spre ei complet derutată — N-am sã te las pe drumuri… dar te rog sa accepţi situaţia aşa cum este… Fii atentã: ea este Diana… O iubesc şi vreau sã-mi construiesc alãturi de ea o viaţã nouã… Noi divorţăm… Şi te rog frumos s-o tratezi altfel decât ai tratat-o pe Mara – reproşurile tale n-au schimbat nimic atunci şi n-or s-o facã nici acum…
Ioana scãpã decantorul care cazu şi se sparse – exact ca mariajul lor…
— Cum ai putut sã-mi faci una ca asta? Mi-ai promis c-ai sa te întorci… — şopti ea tremurând.
— Ţi-am spus c-ar fi posibil… — îi răspunse calm Octavian — Dar atunci încă nu ştiam c-am sǎ întâlnesc pe cineva care va fi lângǎ mine sincer şi va face lucruri pentru mine fără sa spunǎ c-e menajerǎ…