– Ana, asta e… – Marian se fâstâcea, schimbându-și greutatea de pe un picior pe altul – în general, e…
– Ce? Vrei să mergi la saună cu băieții?
– Nuu… – Marian clătină din cap.
– Atunci ce? La pescuit?
– Nu chiar…
– Și atunci ce, Marian?
– E că… vine mama. Nu pentru mult timp, Ana. Cât ești tu în delegație, ea o să stea aici… și apoi mai rămâne… vreo două luni.
– Ce-ai zis?! – Ana s-a așezat pe scaun – cum adică două luni? Tu glumești? Vrei să divorțezi de mine?
– Nu, Ana, hai te rog… Ce vorbe sunt astea?
– Tu știi foarte bine că nu mă înțeleg cu mama ta. Nimeni nu se înțelege cu ea! Înțeleg că tatăl tău are nevoie de odihnă, dar eu ce vină am?
Mai ai doi frați! Să meargă la ei pentru două luni. Câte o lună la fiecare!
– Păi deja a stat două luni la Florian. Acolo Tomița i-a făcut bagajele lui și mamei și i-a dat afară. Acum au mers la Calin.
– Cine?
– Florian cu mama…
– Ahaaa… și?
– Păi știi cum e Gina, e o fire calmă…
– Mhm… continuă… – spuse Ana cu un șoapt amenințător – ce s-a întâmplat mai departe? Amândoi frații tăi vin acum cu mama voastră să locuiască aici?!
– Nu chiar… Calin o iubește mult pe Gina. Dar ea și-a strâns lucrurile, a luat copiii și a plecat. El i-a dat afară… pe Florian și pe mama.
Florian s-a întors acasă iar mama… vine la noi.
Deci faza ca la Florian nu merge aici! Eu n-am unde să te trimit!
Știu că nici eu nu sunt Gina și tu nu mă iubești chiar atât de mult…
– Cum poți spune asta, Ana?! Tu știi cât te iubesc!
– Da da… văd cât mă iubești.
– Ana, dar e totuși mama…
– Explică-mi atunci: de ce naiba nu merge mama ta acasă la ea?!
– S-a certat cu tata și s-au despărțit… cred.
— Uuuuh… dar tatăl tău știe că s-au despărțit?
Marian ridică din umeri.
— Am vorbit ieri cu el. Doar a remarcat că nu mai e maică-mea prin preajmă. E prins în cărțile lui. Iar mâncarea i-o face bunica.
— Aha! Pentru că mama ta nu poate conviețui cu soacra ei, acum vrea să ne strice nouă viața tuturor nurorilor ei!
Ei bine… vom vedea cine pe cine!
— Ana, ce-i cu tine?
— Eu? Nimic! Apropo: delegația mea durează trei zile! Trei zile întregi de odihnă!
— Anaaa… hai măcar…
Când s-a întors din delegație, Ana a găsit liniște deplină în apartament.
Dacă acum trei zile Horea se juca pe covor cu Denis, Mara urmărea desene animate iar Marian zăcea pe canapea uitându-se la biatlon pe tabletă cu căștile-n urechi — acum era liniște totală.
Denis, dogul bordelez mare care mereu alerga spre Ana când intra în casă — acum se ascunsese undeva adânc prin apartament.
— Auuu! Oameni buni! Am ajuns acasă!
Din semiîntuneric a ieșit Denis tiptil; după el Horea fără glas; apoi Mara speriată; iar ultimul — Marian vinovat până-n măduvă.
— De ce stați fără lumină?
Copiii au tras capul între umeri; Denis a scâncit ușor și i-a pus laba Anei în palmă ca și cum ar fi cerut-o să-l scoată din situația asta.
— Bunica doarme — au șoptit copiii
— Șiiii? În primul rând: de ce doarme la ora cinci după-amiaza?! Și în al doilea rând —
Ana l-a privit fix pe soț — eu n-am de gând să stau ca o muscă tremurând într-un colț al propriei mele case! Ai priceput?!
Și nici să clipești nu încerca — NU accept compromisuri!
Oaspetele este considerat oaspete timp de trei zile; dacă stai mai mult — devii locatar ca toți ceilalți și respecți regulile acestei case!
Așa că! — strigă tare Ana — Denis! Cine-i mai rapid: tu sau Horea?!
Câinele scheunând se trânti vesel jos dând haotic din picioare și scoțând limba fericit: „mama” venise acasă!
Horea și Mara s-au agățat imediat de mamă; Marian fâstâcindu-se o îmbrățisase repede dându-i un pupic grizat pe obraz.
Ana intrase în sufragerie și aprinsese lumina.
Jucăriile zaceau stinghere într-un colț; televizorul era stins; peste tot domnea o liniște apăsătoare.
— Și unde e Ileana? – întrebă Ana
— Mama e acolo – făcu semn Marian
— Ooooh… credeam c-am trecut demult de etapa când băieții mari dormeau încă lângă mămica lor – le făcu complice cu ochiul copiilor
— Hai mă Ana…
Ana intrase în dormitorul lor matrimonial; aprinse veioza – soacra dormea fix în patul lor conjugal.
Ana urâse mereu când altcineva stătuse întins acolo. Nici copiilor nu le permitea asta vreodată…
Se schimbase rapid fără zgomot şi ieşise trângănind uşor uşa după ea.