– Repede! Toți s-au așezat? Poftă bună, să mâncăm cu toții.
Ileana își trase demonstrativ farfuria deoparte și privi supărată în masă.
– Copii! Ce se întâmplă când cineva nu mănâncă din mâncarea ei?
– Mama i-o toarnă pe gât, – au spus copiii în cor, veseli, aruncând o privire spre mama care își ascundea zâmbetul, apoi s-au apucat conștiincios de tacâmuri.
– Mănâncă, bunico, – șopti Mara, – mi-a pus o chiftea și niște macaroane – mănâncă!
– Da, iar mie mi-a pus perișoare cu hrișcă, – șopti din partea cealaltă Horea.
Ileana începu să ciugulească fără chef din farfurie și până la urmă o termină pe furiș.
După ce a terminat de mâncat, încercând să fie sarcastică, ceru voie Anei să iasă. Aceasta îi dădu permisiunea cu un zâmbet blajin.
Seara se jucau împreună jocuri și se uitau la filme. Ileana tăcea demonstrativ și era posomorâtă. Când ieșea la baie sau la toaletă, tușea zgomotos sau suspina tare ca să atragă atenția asupra ei.
Trecea prin cameră cu ochii roșii de plâns și se așeza în fotoliu întorcându-se spre fereastră.
Dimineața s-a trezit devreme; voia să-i facă clătite fiului ei.
Dar în bucătărie stătea Ana ciufulită, iar Marian… Îi ungea pâine prăjită! El! Ei!
– Mamă, bună dimineața! Hai la ceai!
– Bună dimineața, Ileana. Haideți la ceai cu pâine prăjită. Lui Marian îi ies foarte gustoase!
Ileana deschise gura să spună ceva dar se opri brusc și ieși din bucătărie.
Așa a continuat timp de o săptămână. Ana certa pe toată lumea și punea ordine; copiii și soțul fuseseră avertizați dinainte.
Pentru copii părea un joc; Marian nu avea scăpare: ori își dă afară mama dacă nu vrea ca familia lui să se destrame ori suportă tot ceea ce face Ana.
– Marian! Ce e asta? Cum poți permite așa ceva? – întrebă mama lui arzând de indignare – Ești un slab, Marian!
– Mam’, dar e mai bine dacă ne destrămăm ca familie? – întreabă fiul
– Și dacă da? Și dacă da?! – răspunde ea încăpățânată
– Cum adică „dacă da”? Eu o iubesc pe Ana! Îmi iubesc copiii! Ce ai?! Mie îmi este bine așa cum e acum!
– Dar mie nu-mi este bine! În ce te-ai transformat?! În ce?! Tu! Tu!… Ahhh… Ce fată minunată era Paula…
– Aha… tocmai tu ai gonit-o de lângă mine. Te puneai în genunchi ca să n-o mai văd… leșinai…
– Dar Nadia? Nadia?
– Mam’, care Nadia? Ce tot spui acolo?
Din nou mama supărăcioasă plecă în cameră.
– Ana! Trebuie să vorbim!
– Haideți!
– Ana… Nu-mi place deloc ce se întâmplă în familia fiului meu!
– Care familie? Cea din care v-au dat afară împreunǎ cu acel fiu al dumneavoastră? Sau cea pe care erați cât pe-aci s-o distrugeți iar? Ce vreți de fapt? Ce urmăriți? Luați-vǎ fiii dumneavoastră frumos acasă, băgați-i sub cheie şi bucuraţi-vǎ. Sunt bolnavi cumva sau ce au? De ce îi faceţi mereu de râs?
– Cum?! Eu??? Eu doar bine le vreau băieților mei!!
– Nu vi se pare ridicol nici măcar puțin?! N-aţi reuşit sǎ vă păstraţi propria familie şi acum bântuiţi prin case strǎine… La unul dintre fii era cât pe-aci sǎ distrugeţi familia; al doilea v-a dat afară singur; iar acum sunteţi la al treilea. Nu vă e ruşine?
– Adică n-am voie nici măcar să-mi vizitez propriii fii?!
– Aveţi voie şi încă cum aveţi! Dar ca musafir! Nu ca stǎpână care umblǎ prin toate colţurile casei şi impune reguli noi. Ca musafir veniţi: fericitǎ şi veselǎ; staţi frumos ca o doamnǎ; vǎ jucaţi cu nepoţii; mâncaţi ceea ce vi se oferǎ; dormiţi unde vi se spune şi întrebaţi dacǎ puteţi ajuta cu ceva. Întrebaţi — nu începeți sã faceți ordine prin dulapuri după bunul plac!
Aveți amabilitatea de a respecta gazda acestei case — chiar dacă nu vă place ceva — tãceți. Acesta nu este căminul dumneavoastrã ci al fiului dumneavoastrã şi al familiei lui.
Taceți şi nu vă băgați neinvitatã nici cu sfaturi nici cu ajutor „binevoitor”.
Și atunci veți fi cea mai minunată soacrã din lume!
Pãcat că eu trebuie sã v-o spun — ar fi trebuit invers! Mare pãcat!
— Mam’, — Marian intrase în bucătărie unde femeile vorbeau deja ridicând tonul — mam’, te sunӑ tata’. De ce nu-i răspunzi?
— S-a trezit?… N-am chef sa vorbesc cu el… Sӑ stea acolo liniştit lângӑ mămuţa lui dacӑ-l doare-n cot de familie…
Ana izbucni într-un râs scurt.
— Alo… da’ eu sunt… Da’ sunt la Marian… Da’ aici îmi e foarte bine… Copiii mă iubesc şi mă respectӑ… nepoţii pur şi simplu mă adorӑ… Iar tu… tu stai acolo singurică mȃncȃnd clătitele lu’ mă-ta… M-am sӑturat!! Gata Andrei!! Nu mai vreau sa vorbesc cu tine!! Salutări lu’ maica-ta!!