Elena Maria nu dormi aproape toată noaptea și dimineața se hotărî ce trebuie să facă.
Când veni Ioana, o aștepta deja.
Începu conversația de departe: — Ioană, ești foarte ocupată cu studiile acum?
Ioana zâmbi: — Nu, avem vacanță.
— Am luat bine sesiunea. — Și tu ai un vis?
Ioana s-a așezat lângă ea, a luat o farfurie cu sarmale, a suflat asupra lor și i-a întins-o Elenei.
Aceasta a început să mănânce fără să se opună, realizând cu surprindere că o face singură. „Fiecare om trebuie să aibă, desigur, un vis”, spuse ea. „Fără vis nu se poate.
Știi, de când eram copilă vreau să o duc pe mama la Mamaia.
Da, da, nu râde, chiar la Mamaia!
Pur și simplu mama mea nu a fost niciodată în străinătate, a muncit mereu, a trăit mereu pentru alții.
Când aveam cinci ani, am spus că, atunci când voi crește, o voi duce neapărat la Mamaia.
Și știi ceva? O să fac asta!
Când termin facultatea, o să mă angajez și o să o duc, indiferent de preț.
Elena i-a luat mâna cu blândețe: „Nu am niciun dubiu, vei reuși să realizezi tot ce-ți propui.
Dar aș vrea să-ți ofer un loc de muncă.” „Un loc de muncă?” a privit-o surprinsă Ioana pe Elena Maria. „Da, exact un loc de muncă.
Una adevărată, bună, grijulie.
Eu nu mai am mult de trăit și nu vreau să mor singură.
Copiii mei nu mă vor deloc, vor doar bani.
O să vă plătesc bine ție și mamei tale, cu prisosință va ajunge și pentru călătoria la Mamaia.”
Ioana a privit-o uimită, chiar puțin speriată: „Cum adică?
Nu trebuie niciun ban!
O să fiu nepoata ta, pur și simplu… Nu e nevoie!
Nu oferi bani pentru grijă și relații bune; nu totul poate fi cumpărat sau vândut.”
Elena Maria o privea cu tristețe și gândea că fata e încă prea tânără ca să cunoască toate dedesubturile.
Ioana a început să vină atât de des la Elena Maria, încât femeia abia apuca să termine gustările și să mulțumească pentru căldura oferită.
Elena a încercat să discute cu Alina despre plata pentru îngrijire, dar privirea acesteia a făcut-o pe Elena să-și piardă orice dorință de a continua discuția.
Ioana a adus o mulțime de literatură; împreună au citit ce exerciții sunt necesare pentru boala Elenei, ce dietă trebuie urmată.
Doctorul doar ridica din umeri, spunând că grija și dorința de a trăi uneori ajută mult mai bine decât medicina.
Și într-adevăr, Elena se simțea vizibil mai bine, chiar se surprindea zâmbind.
De mult timp nu mai zâmbise.
Elena înțelegea cu mintea, desigur, că Ioana nu-i nimic altceva decât o străină, dar în acel moment nimeni nu îi era mai drag și mai aproape decât ea și Alina.
Cumva, spre seară, a venit medicul curant. „Elena Maria, vreau să vorbesc cu tine.” „Da, vă ascult.”
Doctorul ezită puțin. „Elena Maria, vreau să discutăm despre operație.”
Ea îl privi surprinsă: „Dar ați spus că nu are rost, că e prea târziu.” „Da, acum o săptămână am spus exact asta.
Dar acum spun așa: șansele sunt mici, dar te simți mult mai bine acum, organismul s-a întărit, așa că totuși există o șansă.” „Pot să mă gândesc?” „Da, dar te rog să nu dureze mult.”
Elena a petrecut toată noaptea rememorându-și viața.
Tot ce a fost – rău și bun.
Își dorea să trăiască?
Își dorea să zacă neputincioasă, fără să știe cât timp?
Dimineața l-a chemat pe doctor la ea.