Au vorbit mult, apoi un bărbat a intrat în salon împreună cu doctorul, apoi o femeie, au făcut măsurători cu aparatele, au luat analize… Când a venit Ioana, Elena strălucea. „Draga mea, mi-au propus să fac operația!” „Serios?” și-a mărit ochii, apoi s-a așezat lângă Elena Maria și i-a luat mâna: „Dar tu spuneai…” „Da, așa mi se spunea.
Dar ieri doctorul nostru a zis că există o șansă – mică, dar există.
Să știi că ești cel mai bun și mai luminos lucru care mi s-a întâmplat în viață.”
Ioana și-a șters ochii – chiar îi plăcea această pacientă, era atât de puternică, parcă.
Ioana și-a șters ochii — îi plăcea cu adevărat această pacientă, era atât de puternică, parcă. — Când e operația? — Mâine, în a doua jumătate a zilei, Ioană.
— Pot să te rog ceva?
Și-a șters iar ochii: — Da, desigur, orice.
Elena îi șoptea la ureche, iar sprâncenele fetei se ridicau uimit.
Apoi s-a uitat admirativ la Elena: — Ești incredibilă!
*** A doua zi, pe coridorul spitalului se forma un grup de oameni.
Doctorul încerca să-i oprească, dar fără succes: — Nu înțelegeți — dacă nu astăzi, atunci mâine mama va muri.
Apoi va trebui să așteptăm jumătate de an pentru a intra în moștenire, iar cu testamentul totul e mult mai simplu.
Stăm doar puțin, totul e deja pregătit, și notarul este cu noi.
Deci, doar câteva minute — și gata!
Doctorul s-a liniștit brusc: — Ah, dacă e notarul, atunci bine, treceți.
Mihai nu a observat schimbarea de dispoziție și a deschis larg ușa salonului.
A intrat și s-a oprit brusc.
După el a intrat Ana și s-a oprit și ea.
Notarul s-a uitat peste umărul lor și a spus: — Nu am înțeles… Cine moare?
Elena, întinsă pe pat, se ținea tare: îi era greu, dar făcea eforturi.
Avea un machiaj ușor, o coafură frumoasă și un halat scump de mătase.
Ioana îi citea o carte.
Văzând copiii, Elena a exclamant: — O, copii, ați venit!
Mihai a spus confuz: — Mamă, ce faci?
Tu ar trebui să mori deja!
S-a uitat la fel de nedumerit la Ana.
Elena a zâmbit ironic: — Dar ce, ai venit să mă îngropi? — Nu.
— Bine, văd că te simți mai bine, dar nu degeaba am plătit notarul.
Iată testamentul, trebuie să îl semnezi.
Elena a ridicat din umeri surprinsă: — De ce? — Păi, ca să nu fie nicio bătaie de cap mai târziu… — Nu va fi nicio bătaie de cap!
Cu greu s-a ridicat și, privind copiii, a spus: — Testamentul există deja, e făcut, autentificat și numele vostru nu sunt în el.
Elena s-a întors cu fața.
A auzit cum Ana țipa, jignind-o, iar fiul înjurând, dar paznicii i-au scos repede din salon.
Doctorul a zis: — Elena Maria, e timpul.
Elena s-a uitat la Ioana.
Fata își ștergea ochii. — Ascultă-mă, nepoțico, tu ești acum cel mai apropiat om pentru mine.
Ai făcut pentru mine mai mult decât oricine, m-ai făcut să vreau să trăiesc.
Dacă nu voi mai fi, dacă nu mă voi întoarce, îndeplinește visul mamei, neapărat!
Testamentul e pe numele tău, vei avea tot ce-ți trebuie.
Măcar să mergeți în fiecare zi la Mamaia!
Elena a fost luată pe targă și dusă pe coridor.
Ioana, care privea mută după ea, s-a ridicat în grabă și a ajuns din urmă: — Vă aștept aici, vă aștept.
Și la Mamaia vom zbura în trei, și în următoarele vacanțe!
Iar peste trei luni, Ioana, Alina și Elena priveau cu admirație Turnul Eiffel, iar înaintea lor se deschidea o viață nouă.
Alături de oameni apropiați nu prin sânge, ci prin suflet.